Fenciclidina (PCP) și IMAO
Fenciclidina (PCP) este un medicament anestezic disociativ care a fost studiat pe scară largă pentru efectele sale asupra cogniției și comportamentului. PCP acționează în principal ca un antagonist al receptorului NMDA (N-metil-D-aspartat) din creier. Receptorul NMDA este un tip de receptor al glutamatului, iar blocarea sa de către PCP duce la o scădere a activității acestui receptor. Se crede că această acțiune este responsabilă de multe dintre efectele halucinogene și disociative ale medicamentului.
Unele studii sugerează că PCP poate influența nivelurile de dopamină din creier. De exemplu, medicamentul SEP-363856 a demonstrat eficacitate în modele de rozătoare legate de aspecte ale schizofreniei, inclusiv hiperactivitatea indusă de PCP. Deși mecanismul exact de acțiune al SEP-363856 nu este pe deplin elucidat, datele farmacologice in vitro și in vivo sugerează că ar putea implica interacțiuni cu receptorii de dopamină, printre altele.
Un alt studiu sugerează că sistemul oxidului nitric (NO) poate fi implicat în mecanismul de acțiune al PCP. S-a constatat că donatorul de NO, nitroprusida de sodiu (SNP), abolește complet efectele comportamentale induse de PCP, ceea ce sugerează că medicamentele care vizează sistemul glutamat-NO ar putea reprezenta o nouă abordare pentru tratarea psihozei induse de PCP și, eventual, a schizofreniei.
S-a demonstrat că PCP induce deficite cognitive în modelele animale, în special în sarcinile care necesită învățarea inversă. Unele medicamente anticonvulsivante, cum ar fi fenitoina, s-au dovedit a preveni deficitul cognitiv indus de PCP, sugerând că blocarea canalelor de sodiu ar putea fi un mecanism prin care unele medicamente pot contracara efectele PCP.
Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt o clasă de medicamente antidepresive care au fost utilizate timp de mai multe decenii pentru a trata depresia. Iată un rezumat al mecanismului lor de acțiune și câteva exemple:
Monoamina oxidaza (MAO) este o enzimă responsabilă de degradarea diferiților neurotransmițători, inclusiv a catecolaminelor (cum ar fi dopamina și noradrenalina) și a altor monoamine cum ar fi serotonina și triptamina.
IMAO funcționează prin inhibarea activității enzimei MAO. Atunci când MAO este inhibată, degradarea monoaminelor scade. Acest lucru duce la o creștere a concentrației acestor neurotransmițători în fanta sinaptică (spațiul dintre celulele nervoase în care sunt eliberați neurotransmițătorii). Nivelurile crescute de neurotransmițători din fanta sinaptică pot spori neurotransmisia, ceea ce se crede că ameliorează simptomele depresiei.
Exemple de IMAO:
- Moclobemid: Un inhibitor selectiv și reversibil al subtipului MAO-A. Este unul dintre cei mai noi și mai siguri IMAO utilizați în tratamentul depresiei.
- Befloxatonă: Un alt inhibitor selectiv și reversibil al MAO-A.
- Toloxatonă: Încă un inhibitor selectiv și reversibil al MAO-A.
- Brofaromină: Acesta este, de asemenea, un inhibitor selectiv și reversibil al MAO-A.
- Iproniazid: Unul dintre primii IMAO descoperiți, utilizat inițial ca medicament antituberculos, dar ulterior s-a descoperit că are proprietăți antidepresive.
Este demn de remarcat faptul că, deși IMAO pot fi eficiente în tratarea depresiei, acestea pot interacționa și cu anumite alimente și alte medicamente, ducând la efecte secundare potențial grave. Prin urmare, persoanele care iau IMAO sunt adesea sfătuite să respecte restricții dietetice specifice pentru a evita alimentele bogate în tiramină, care pot provoca o criză hipertensivă atunci când sunt combinate cu IMAO.
Deși mecanismele specifice de interacțiune dintre PCP și IMAO nu sunt detaliate, este important să se înțeleagă acțiunile individuale ale acestor medicamente și modalitățile în care acestea pot interacționa. Merită luat în considerare efectul multi-vector și nu pe deplin înțeles al PCP asupra sistemului nervos central. Aparent, cascada de reacții pe care această substanță o declanșează este cumva dată în aproape toate sistemele neurotransmițătoare, destabilizând și perturbând activitatea acestora. Consecințele adăugării MAOI la acest statut sunt dificil de prezis, dar este puțin probabil ca acestea să fie pozitive și plăcute.
Combinația poate duce potențial la niveluri excesive de serotonină, ducând la simptome precum agitație, confuzie, bătăi rapide ale inimii și hipertensiune arterială. Aceasta este o afecțiune care poate pune viața în pericol.
Luând în considerare toate aspectele, vă recomandăm să evitați această combinație în orice condiții.
Last edited by a moderator: